MENIU

Obama, prima reacție după anunțarea candidaturii lui Hillary Clinton la președinția SUA

<p>Obama, prima reacție după anunțarea candidaturii lui Hillary Clinton la președinția SUA</p>

Purtătorul de cuvânt al președintelui SUA, Barack Obama, a declarat, luni, că Hillary Clinton nu va primi un sprijin "automat" din partea actualului președinte, în cursa pentru Casa Albă, din 2016, subliniind, pe de altă parte, faptul că cei doi foști rivali democrați împărtășesc multe preocupări comune, informează Agerpres. 

"Există și alți oameni care sunt prieteni cu președintele și care ar putea decide să se lanseze în cursă", a subliniat  purtătorul de cuvânt al lui Obama, Josh Earnest, în timpul briefingului de presă cotidian.

Întrebat asupra afirmațiilor dnei Clinton, care, în înregistrarea video, în care și-a anunțat candidatura a subliniat dificultățile economice cu care se confruntă mulți americani, purtătorul de cuvânt al lui Obama a estimat că nu a fost o critică la adresa președintelui care, de fapt, împărtășește "aceleași preocupări".

Obama este convins că "putem face mai mult pentru a asigura că familiile din clasa de mijloc au acces la educație și formare profesională, cruciale pentru succesul lor pe termen lung, dar și pentru succesul țării", a adăugat Josh Earnest.

Obama, care a învins-o pe Clinton în alegerile primare democrate din 2008, și-a exprimat sprijinul, sâmbătă, pentru fosta senatoare de New York.

"Ea a fost un candidat formidabil în 2008... A fost un secretar de stat excepțional. Este prietena mea", a declarat el. "Cred că ar fi un președinte excelent", a adăugat Obama.

Hillary Clinton, care și-a anunțat candidatura, duminică, este văzută ca favorită în tabăra democrată în absența unui rival puternic.