MENIU

O ţară întreagă, revoltată! Ce a păţit un tânăr din Rusia îmbrăcat "prea frumos", într-un parc

Un caz revoltător petrecut într-un parc din Moscova a pus pe jar opinia publică, în aceste zile. Un tânăr antreprenor în vârstă de 29 de ani, Stas Dumkin, stabilit de mai mulți ani în capitala Rusiei, se plimba acum câteva zile prin parcul Gorki din Moscova, alături de un prieteni și două fete.

Aceștia au fost opriți la un moment dat de trei tineri în stare de ebrietate, care s-au luat de victimă pentru că ar fi îmbrăcat prea elegant, i-au aruncat pălăria, dar și i-au smuls ochelarii și i-au stricat. Totul a degenerat într-o încăierare, unde s-au împărțit pumni, în urma cărora Stas a căzut la pământ și s-a ales și cu o traumă gravă la nivelul capului.

Tânărul a fost transportat de urgență la spital, unde s-a aflat în comă câteva zile. Din nefericire, Stas s-a stins din viață, anunță life.ru, care citează grupul Mash de pe rețeaua de socializare Vkontakte, scrie kankan.md. 

Părinții tânărului de 29 de ani susțin că sunt îngrijorați că vinovații nu vor fi pedepsiți pentru fapta lor, mai ales că nimeni nu a fost reținut de oamenii legii în zilele cât Stas s-a aflat internat la spital, asta deși poliția i-ar fi identificat pe cei trei agresori. Ulterior, însă, unul dintre cei trei bărbați care l-au agresat pe tânăr a fost audiat la poliție.

Mai multe articole despre:
Rusia alcool stas dumkin