MENIU

O floare cu miros de cadavru a atras mii de vizitatori la o grădină botanică din SUA. Cum arată

Mii de persoane au stat la cozi impresionante în faţa Grădinii Botanice din Chicago, azi-noapte, pentru a admira floarea unei plante tropicale uriaşe, care poate să atingă o înălţime de peste 1,4 metri şi care emite un miros de cadavru în putrefacţie.  

Planta tropicală Amorphophallus titanum care creşte în Grădina Botanică din Chicago nu a ajuns încă la punctul ei maximal de inflorescenţă, informează Mediafax

Din acest motiv, administratorii americani au luat decizia ca grădina să rămână deschisă până la ora locală 02.00 şi în noaptea de miercuri spre joi, pentru ca un număr cât mai mare de vizitatori să aibă posibilitatea de a admira această plantă. Florile acestor plante rămân complet deschise pe durate foarte scurte, cuprinse între 24 şi 36 de ore.

Florile plantei Amorphophallus titanum emit un miros persistent, de carne în putrefacţie. Acel miros special are scopul de a atrage insectele polenizatoare, care ajută planta să se reproducă.

Totuşi, unii dintre primii vizitatori care au admirat marţi seară planta din Chicago - primul exemplar de Amorphophallus titanum din regiunea acestui oraş nord-american - s-au declarat uşor dezamăgiţi de faptul că mirosul florii nu a fost destul de puternic.

"Nu a fost atât de urât mirositoare precum credeam", a spus Hanam Tran, un vizitator care a stat la coadă mai mult de o oră, alături de mama sa şi de o rudă, pentru a putea să intre în Grădina Botanică din Chicago şi să admire acea floare uriaşă în nuanţe de galben pal şi verde, cu un pistil în formă de falus şi petale colorate la baza lor în nuanţe de roşu închis.

Mai multe articole despre:
gradina botanica chicago floare miros cadavru