NOI SANCŢIUNI pentru Moscova. UE va întrerupe finanţarea băncilor publice ruseşti
Uniunea Europeană intenţionează să întrerupă finanţarea pentru băncile publice ruseşti, printre sancţiunile pe care urmează să le adopte cu scopul de a pedepsi Moscova pentru sprijinirea separatiştilor din estul Ucrainei, informează Financial Times, citat de Mediafax.
Miniştrii Afacerilor Externe din cele 28 de state UE au mandatat marţi Comisia Europeană să finalizeze un document privind eventuale sancţiuni menite să vizeze mai multe sectoare ale economiei ruse. Acesta a fost transmis miercuri seară statelor membre.
Joi, ambasadorii celor 28 de state erau reuniţi la Bruxelles pentru a evalua diferitele opţiuni. Nici o decizie nu era aştepptată joi în această privinţă, iar o nouă reuniune a ambasadorilor este prevăzută pentru marţi, au afirmat surse europene.
Orice decizie va trebui luată în unanimitate, însă mai multe state membre s-au arătat deja reticente faţă de sancţiuni de anvergură împotriva economiei ruse, de teama că vor avea consecinţe asupra economiilor lor.
Ambasadorii trebuie să decidă joi sancţiuni privind personalităţile şi entităţile vizate de o interdicţie de călătorie în UE şi de blocarea averilor. Ei trebuie să adauge noi nume pe listă, care include deja peste 70.