MENIU

Negocieri la Doneţk, în vederea salvării armistiţiului din estul Ucrainei

Reprezentanţii Administraţiei prooccidentale de la Kiev, ai Rusiei şi ai insurgenţilor proruşi s-au întâlnit, miercuri, la Doneţk, în efortul de a salva armistiţiul fragil din estul Ucrainei, potrivit celor anunțate de un oficial din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), citat de AFP.

Purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE din Ucraina, Alexander Hug, a declarat, despre întrevederea care a avut loc într-un hotel din Doneţk, că nu a adus progrese tangibile "în materie de încredere", informează Mediafax.

Însă, "faptul că părţile adverse discută una cu cealaltă este încurajator", a precizat Alexander Hug.

În pofida armistiţiului instituit, începând cu 5 septembrie, pe baza Acordului de la Minsk, "mai multe puncte de confruntări continuă să existe de-a lungul frontului de 480 de kilometri", a subliniat purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE din Ucraina.