Nato deschide un centru de contraspionaj în Polonia. La proiect participă și România
NATO construieşte în Polonia un centru de competenţă şi de formare pentru contraspionaj şi combaterea terorismului, relatează duminică Welt am Sonntag, invocând surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, notează Hotnews.ro.
Acest Centre of Excellence for Counter Intelligence (CI) urmează a fi deschis la finele anului 2015 în oraşul Cracovia, iar „înfiinţarea să ar trebui să fie un semnal demonstrativ către Moscova”. Conducerea centrului o asigura Polonia şi Slovacia, în proiect fiind implicate zece state, printre care şi România.
Contraspionajul, mai cu seama împotriva serviciilor de informaţii ruseşti, urmează a fi îmbunătăţit prin relaţionarea cunoştinţelor în domeniu, venite de la statele membre ale NATO. Până în prezent, zece ţări ar fi implicate în proiect: Polonia, Slovacia, Germania, Croaţia, Lituania, Republica Cehă, Italia, România, Ungaria şi Slovenia. „Este însă de aşteptat că şi alte state să se implice, după deschiderea Centrului de Excelenţă”, menţionează publicaţia citată.
Noul centru de contrainformaţii este, după cum se pare, rezultatul înteţirii războiului informativ dintre NATO, dominat de americani, şi Rusia. În urmă conflictului din Ucraina, a anexării Crimeei de către ruşi, s-a înteţit ping-pongul cu sancţiuni de ambele părţi ale fostei Cortine de Fier.
Secretarul genaral al NATO, Jens Stoltenberg, s-ar fi plâns că, „în timp ce alte naţiuni au în total maximum treizeci de trimişi, Moscova şi-a staţionat în capitală belgiană câteva duzini de reprezentanţi”.