MENIU

Moscova acuză Turcia că a ignorat avertismentele de la Kremlin privind atentate teroriste

<p>Atentat terorist aeroportul Istanbul</p>

Triplul atac sinucigaş de săptămâna trecută de pe Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, al cărui bilanţ a ajuns la 45 de morţi, ar putea fi rezultatul faptului că serviciile de securitate turce şi europene au ignorat semnale transmise de Moscova cu privire la faptul că presupuşi "terorişti" se ascund în Turcia şi Europa, a apreciat miercuri Kremlinul, relatează Reuters.

„În ultimii ani, partea rusă i-a informat pe colegii turci şi europeni căpersoane suspecte de legături cu terorismul se adăpostesc atât în Turcia, cât şi într-un număr de ţări europene”, a declarat pentru jurnalişti, într-o conferinţă telefonică, Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, transmite News.ro.

„În cele mai multe cazuri, aceste semnale din partea rusă nu au primit atenţia potrivită sau vreo reacţie din partea colegilor noştri. Din păcate, aceste (atacuri de la Istanbul) pot fi o consecinţă a unei asemenea ignorări”, a spus Peskov.

Presa turcă scria miercuri că rusul Airat Vahitov, încarcerat doi ani în centrul de detenţie Guantanamo Bay, se numără printre cei 30 de suspecţi puşi inculpaţi de autorităţile turce pentru implicare în organizarea atentatului de pe aeroportul internaţional Ataturk.

Mai multe articole despre:
Moscova Rusia Turcia Securitate atac terorist