MENIU

MOMENT EMOŢIONANT. Oraşul din Europa care ÎNCREMENEŞTE o dată pe an, pentru a-şi comemora trecutul

Varşovia încremeneşte, în fiecare an, timp de un minut

În fiecare an, la 1 august, timp de un minut, locuitorii capitalei Poloniei abandonează orice activitate şi rămân nemişcaţi. Ei comemorează astfel Revolta din Varşovia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, operaţiune de rezistenţă împotriva nazismului, în care şi-au pierdut viaţa 200.000 de polonezi.

Maşinile şi pietonii se opresc, iar toţi cei aflaţi în locuri publice se ridică în picioare şi rămân nemişcaţi pentru un minut, timp în care se aude o sirenă care semnalizează evenimentul.

Revolta din Varşovia a fost o operaţiune importantă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a mişcării poloneze de rezistenţă. Scopul acestei operaţiuni a fost eliberarea Varşoviei de sub ocupaţia Germaniei naziste înaintea avansului Armatei Roşii.

Rebeliunea a coincis cu retragerea trupelor germane şi apropierea trupelor sovietice de suburbiile estice ale oraşului. În mod controversat, ofensiva sovietică s-a oprit chiar la porţile oraşului, în vreme ce luptele din oraş dintre polonezi şi germani au continuat timp de 63 de zile, fără ca revolta polonezilor să fie sprijintă semnificativ din exterior.