MENIU

Mobilizare în Ungaria: mii de polițiști, trimişi la granița cu Serbia pentru a opri refugiați

Ungaria va construi gard dublu de-a lungul întregii frontiere cu Serbia

Guvernul de la Budapesta a anunțat marți crearea unor unități speciale de apărare a granițelor, alcătuite din mii de polițiști care vor fi trimiși la frontiera cu Serbia pentru a împiedica imigranții clandestini să pătrundă pe teritoriul ungar, transmite agenția EFE.

Anunțul a fost făcut de Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, el precizând că acesta din urmă a dispus crearea respectivelor unități.

De la începutul anului în curs, peste 100.000 de imigranți ilegali proveniți din Africa și Orientul Mijlociu au trecut granița dintre Serbia și Ungaria, cei mai mulți dorind doar să traverseze teritoriul ungar în drumul lor către statele vest-europene.

Guvernul de la Budapesta a decis în luna iunie să ridice un gard înalt de patru metri pe toată lungimea de 177 de kilometri a graniței cu Serbia, până în prezent gardul fiind construit pe o porțiune de 70 de kilometri.

Janos Lazar a mai declarat marți că executivul intenționează să modifice legislația, pentru ca infracțiunile legate de trecerea ilegală a frontierei să fie pedepsite mai aspru. Astfel, deteriorarea respectivului gard va fi sancționată cu până la patru ani de închisoare. De asemenea, vor fi înăsprite pedepsele pentru traficul de ființe umane, potrivit oficialului citat Ungaria fiind în prezent sub 'un asalt al traficanților'.

Mai multe articole despre:
Serbia imigranţi Viktor Orban janos lazar