Ministru german: Mulţi dintre imigranţii afgani ajunşi în Germania vor fi repatriaţi
Mulţi dintre imigranţii afgani ajunşi în Germania probabil vor fi repatriaţi, avertizează ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, argumentând că ţările occidentale au investit mult în dezvoltarea Afganistanului, relatează site-ul agenţiei AP.
"Ţările occidentale au investit mult în dezvoltarea Afganistanului; în plus, au trimis trupe şi unităţi de poliţie pentru antrenarea serviciilor de securitate afgane. Administraţia Afganistanului este de acord că cetăţenii trebuie să rămână pentru a contribui la reconstrucţia ţării", a declarat Thomas de Maiziere.
"În acest context, oamenii care vin din Afganistan nu se pot aştepta să poată rămână în Germania", a insistat De Maiziere.
Guvernul Germaniei a aplicat un plan care prevede accelerarea procedurilor de admitere a refugiaţilor fugiţi din zone de război, spre exemplu din Siria, dar şi pentru repatrierea urgentă a celor care nu se califică pentru statutul de refugiat.
Sursa: mediafax.ro