MENIU

Merkel: Refugiaţii trebuie să se întoarcă în ţările lor după terminarea războaielor

Merkel: Refugiaţii trebuie să se întoarcă în ţările lor după terminarea războaielor

Cancelarul Angela Merkel a încercat sâmbătă să tempereze criticile tot mai virulente la adresa politicii sale a uşilor deschise faţă de refugiaţi, insistând că solicitanţii de azil originari din Siria şi Irak se vor întoarce acasă după încheierea războaielor din ţările lor, relatează Reuters online.

Merkel - în pofida faptului că pare tot mai izolată din cauza acestei politici - a rezistat unor presiuni pe care conservatorii le-au exercitat asupra sa în vederea unei limitări a afluxului de refugiaţi sau închiderii frontierelor Germaniei, o ţară în care anul trecut a sosit un număr-record, de 1,1 milioane de migranţi.

Însă există îngrijorări tot mai mari cu privire la capacitatea ţării de a face faţă acestui aflux, cu privire la securitate şi faţă de comiterea unor eventuale infracţiuni, în urma agresării a sute de femei de Revelion, ceea ce a condus la o scădere a nivelului susţinerii populaţiei faţă de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merkel şi faţă de Uniunea Social-Creştină (CSU), formaţiunea-soră a CDU din Bavaria.

Merkel a declarat că - în pofida eforturilor în vederea integrării refugiaţilor şi ajutorului care le este acordat - este important să sublinieze că aceştia au primit permisiunea să rămână în Germania pentru o perioadă limitată de timp.

"Este necesar să le spunem oamenilor că este vorba despre un statut de rezidenţă temporară şi că ne aşteptăm ca odată ce va fi pace în Siria din nou, odată de SI va fi fost înfrânt în Irak, vă veţi întoarce în ţara voastră de origine ştiind că aţi câştigat", a declarat ea la un miting al membrilor CDU în landul Mecklenburg-Pomerania de Vest.

Ea a anunţat că 70% dintre persoanele care s-au refugiat în Germania din calea războiului din fosta Iugoslavie, în anii'90, s-au întors în ţările lor de origine.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Germania Angela Merkel refugiaţi