MENIU

Matematicianul român care a găsit secretul succesului garantat la loterie. A câștigat de 14 ori. Ce schemă a folosit

Ștefan Mandel este un matematician plecat din România și stabilit în Australia, unde a descoperit cheia succesului garantat la loterie. Românul a câtigat de 14 ori la loterie și a luat peste 30 de milioane de dolari, scrie Daily Mail.

Formula „Mandel” este uimitor de simplă și nu se bazează atât de mult pe matematică, mai degrabă ține de logică și interpretare.

În Australia, șansele de a lua jackpot-ul erau una la 76.767.600, după cum arăta sistemul. Când a luat două bilete, Mandel și-a dublat șansele – două la 76.767.600. Acela a fost momentul în care românul s-a întrebat dacă ar fi posibil să facă toate combinațiile – 76.767.600 de șanse din tot atâtea!

Era clar o problemă care ținea de logică (și logistică), nicidecum una exclusiv de matematică.

Analizând sistemul de loterie din Australia, românul a observat că, la anumite trageri efectuate, de multe ori premiul pus în joc depășea cu mult costul de achiziție a oricărei combinații posibile de numere.

Dacă ar fi reușit să cumpere fiecare bilet de combinații, avea garantat câștigul și un profit substanțial.

Pentru că era o „combinație” prea mare, Ștefan Mandel a început să caute investitori, pe care i-a convins cu ușurință că este „risc zero”.

După 12 victorii la loterie, notează Daily Mail, autoritățile australiene l-au luat la ochi. Chiar dacă nu făcea nimic ilegal, s-a considerat că schema „Mandel” nu este în spiritul jocului, astfel că statul a schimbat legea special pentru a-l bloca pe român. În scurt timp, a devenit ilegal ca un jucător să cumpere toate combinațiile de bilete de loterie.

Cu CIA și FBI pe urmele lui în America

Blocat în Australia, Ștefan Mandel s-a reorientat către o piață și mai mare. America. În Statele Unite încă nu fuseseră impuse restricțiile de la Antipozi.

Atenția lui, loteria din Virginia, acolo unde existau 7,1 milioane de combinații de numere posibile. Iar un bilet costa doar un dolar. În scurt timp, a găsit 2500 de investitori (oameni din Australia, care aveau încredere în el și deja îl știau) dispuși să contribuie fiecare cu 2500 de dolari.

În 1992, când jackpot-ul a ajuns la 27 de milioane de dolari, Ştefan Mandel și echipa sa cumpăraseră fiecare bilet la loterie din statul Virginia.

„Știam că voi câștiga un premiu I, șase premii secunde, 132 de premii al treilea și mii de premii mai mici” – Ștefan Mandel

Așa a și fost – profit de peste 30 de milioane de dolari.

Dar, pe undeva de așteptat, a urmat o bătălie juridică de patru ani pentru revendicarea premiului. În anchetă s-au implicat inclusiv agenții CIA și FBI, care au investigat „sindicatul jucătorilor” condus de Mandel.

Imediat, și SUA au schimbat legea, interzicând pariorilor să mai poată cumpăra toate combinațiile posibile de bilete.

În prezent, Ştefan Mandel s-a retras, nu mai joacă la loterie. Locuiește într-o casă pe plajă, pe insula tropicală Vanuatu.

Schema „Mandel” constă în cinci pași simpli

  • Calculează numărul total de combinații posibile;
  • Găsește acele loterii care oferă premiu jackpot de cel puțin 3 ori mai mare decât numărul de combinații posibile;
  • Găsește o modalitate de a face rost de bani ca să joci toate combinațiile de numere posibile;
  • Cumpără câte un bilet de loterie pentru fiecare combinație posibilă (în prezent, procedură interzisă în SUA și Australia);
  • Revendică premiul, plătește taxele impuse de autorități și nu-i uita nici pe investitorii care au contribuit cu bani.