Realitatea.net
MENIU

Măsurile execepţionale luate în Marea Britanie, după atacurile de la Bruxelles

Poliția britanică și-a întărit efectivele 'în locurile nevralgice' din Marea Britanie, 'printre care transporturile, pentru a proteja populația', a declarat marți șeful secției antiteroriste a poliției, Mark Rowley, informează AFP.

'Din precauție, prezența poliției a fost crescută pe întreg teritoriul Marii Britanii, în locurile nevralgice, printre care transporturile, pentru a proteja populația și a oferi siguranță', a anunțat, într-un comunicat, Mark Rowley, în condițiile în care atentatele de la Bruxelles au făcut, marți, cel puțin 26 de morți.

'La Londra, Metropolitan Police a mobilizat agenți suplimentari, care vor forma patrule foarte vizibile în locuri nevralgice ale capitalei, inclusiv în rețeaua de transport', se mai spune în comunicat, care precizează că această întărire a securității nu a fost făcută pe baza unor informații specifice din Marea Britanie. Anterior, aeroportul londonez Gatwick a anunțat că a pus în funcțiune măsuri de securitate întărite 'ca urmare a incidentelor teribile de la Bruxelles'.

Premierul britanic David Cameron urmează să prezideze o reuniune de urgență în legătură cu atentatele sângeroase de la Bruxelles. Capitala Belgiei a fost, marți dimineața, scena mai multor atacuri teroriste pe aeroportul internațional Zaventem și în metrou, atacuri în care au murit cel puțin 26 de oameni și care a paralizat Bruxellesul. În Marea Britanie nivelul de alertă de securitate a fost stabilit la 'grav' din august 2014, al patrulea nivel de pe o scară de până la cinci.

Mai multe articole despre:
Londra Marea Britanie măsuri poliţie decizii puncte