Letonia: Exercițiile militare ruso-belaruse Zapad pot include un element nuclear
Există temeri fondate că exercițiile Zapad 17, la care vor participa militari din Rusia și din Belarus, vor avea o componentă nucleară, a avertizat ministrul de Externe din Letonia, Edgars Rinkēvičs.
”Avem suficiente motive să credem că acest exercițiu va avea și o componentă nucleară. Vom vedea mai târziu în luna septembrie sub ce formă, însă ultima dată au luat forma unui atac preventiv”, a declarat Rinkēvičs, citat de The Guardian.
Rusia pretinde că la exercițiile Zapad 17 vor lua parte puțin peste 10.000 de trupe și că doar 3.000 dintre acestea se vor deplasa în Belarus pentru a ajuta armata belarusă să pună capăt unor posibile revolte separatiste susținute de state membre NATO.
Mai mulți oficiali se tem, însă, că aceste exerciții au menirea de a simula o eventuală invazie a Poloniei și Lituaniei.
Totodată, Rinkēvičs susține că numărul trupelor rusești implicate în exercițiu se va apropia de 100.000.
Mai multe articole despre:
null