Japonia, amenințare directă la adresa Phenianului: "Ministrul apărării a emis ordinul"
Japonia a anunțat, miercuri, că va distruge o rachetă nord-coreeană dacă aceasta i-ar amenința teritoriul. Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a luat această decizie după confirmarea de către Coreea de Nord a proiectului de lansare a unei "rachete — pe care ea o numește 'satelit' — în zilele următoare", precizează ministerul în cadrul unui comunicat de presă, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
"Ministrul apărării a emis ordinul" de a fi distrusă o astfel de rachetă "dacă se confirmă că ea cade pe teritoriul japonez", precizează ministerul într-un comunicat.
Ordinul urmează a fi executat de apărarea antirachetă a țării, care cuprinde un sistem sol-aer PAC-3, precum și sisteme SM-3 îmbarcate pe nave, detaliază comunicatul.
Această dispoziție va fi menținută până în 26 februarie, data încheierii intervalului de tir care începe în 8 februarie, anunțat de Phenian.
Seulul și Tokyo, împreună cu Washingtonul, au avertizat, miercuri, Coreea de Nord împotriva consecințelor unui eventual tir cu rachetă balistică, după doar câteva săptămâni de la efectuarea celui de-al patrulea test nuclear al ei.
Acest proiect constituie "o provocare serioasă" , a reacționat, miercuri dimineața, premierul japonez Shinzo Abe.
"Dacă Coreea de Nord se încăpățânează să efectueze acest tir, el va fi o clară violare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și o serioasă provocare", a declarat el în fața parlamentului.
Într-un comunicat după efectuarea celui de-al patrulea test nuclear, agenția de presă de stat din Coreea de Nord a afirmat că Phenianul nu va renunța la programul său nuclear atât timp cât Statele Unite își mențin ceea ce agenția a numit "poziția sa de agresiune", în contextul în care Coreea de Nord se află sub noi sancțiuni ale SUA și ONU pentru programele ei nuclear și de rachete.
De asemenea, Coreea de Nord a declarat că va acționa ca un stat nuclear responsabil și a promis să nu utilizeze armele sale nucleare, cu excepția cazului dacă suveranitatea îi este încălcată. De asemenea, ea afirmă că nu va transfera capabilitățile sale nucleare altor părți, notează Reuters.