MENIU

Japonia a trimis cea mai mare navă de război, pentru a escorta un vas american

Japonia și-a trimis cea mai mare navă de război pe mare, în prima operațiune de acest gen, după adoptarea unei legi controversate prin care își extinde rolul armatei. 

Nava transportoare de elicoptere Izumo escotează o navă americană de aprovizionare, în apele japoneze, potrivit BBC

Vasul american se îndreaptă spre flota din regiune, pentru realimentare, flotă în care se află și grupul de nave ce însoțește portavionul Carl Vinson. Coreea de Nord a amenințat că va scufunda portavionul Carl Vinson și un submarin americane, în contextul creșterii tensiunilor în regiune.

Izumo este mândria forțelor navale japoneze și este cea mai mare navă a sa. Are o lungime de 249 de metri și poate transporta până la 9 elicoptere și seamănă cu transportoarele amfibii de atac ale Statelor Unite.

Agenția japoneză de știri Kyodo a anunțat că nava părăsește portul Yokosuka, la sud de Tokyo, pentru a se alătura navei americane de aprovizionare și a o însoți în apele din regiunea Shikoku, în vestul Japoniei.

Mai multe articole despre:
Japonia SUA navă izumo