Italian arestat, după ce s-a prefăcut 12 ani că este invalid
Caz şocant în Italia. Un bărbat a fost arestat după ce, timp de 12 ani, s-a prefăcut că este invalid. A încasat ajutoare sociale de 137 de mii de euro, pe lângă numeroase donaţii. L-a păcălit chiar şi pe Papă, care s-a întâlnit cu el. Iar acum se gândea să candideze la alegerile locale din luna mai.
Zi de zi, timp de 12 ani, italianul în vârstă de 55 de ani s-a prefăcut că nu poate merge. Şi-a asumat numeroase identităţi, de la victima unui accident rutier, la fost ofiţer de poliţie rănit într-un schimb de focuri cu un infractor. Pentru a trece de numeroasele controale medicale necesare pentru încasarea de ajutoare sociale şi-a injectat un anestezic în picioare. Italianul a reuşit, chiar, să obţină o întrevedere cu Papa, care a fost impresionat de dizabilitatea sa.
Însă fosta sa menajeră l-a dat de gol. A anunţat poliţia că bărbatul nu suferă, de fapt, de nicio boală. Şi a arătat înregistrări video cu acesta în casă.
Carabinierii l-au urmărit săptămâni la rând și l-au prins la volan, la pas în timp ce se plimba sau atunci când lucra în grădina casei de la țară. L-au arestat la întoarcerea dintr-o vacanţă în Togo.