MENIU

Israelul a început vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani

Israelul a început vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Foto: Profi Media

Israelul a început, de luni, campania de vaccinare anti-coronavirus a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, anunță autoritățile sanitare israeliene. 

Vaccinurile vor fi administrate la clinicile Organizației de Menținere a Sănătății din Israel, iar a doua doză la copii va fi administrată la trei săptămâni după prima, conform unei recomandări a comitetului consultativ al Ministerului Sănătăţii din Israel.

Premierul israelian, Naftali Bennett, a declarat, duminică, că obiectivul ţării este de a vaccina 50% dintre cei aproape un milion de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani până la sfârşitul lunii decembrie.

Comitetul a decis, de asemenea, ca a treia doză de vaccin să fie administrată adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, la cinci luni după cea de-a doua doză.

Până în prezent, numărul persoanelor care s-au vaccinat cu prima doză de vaccin anti-coronavirus în Israel a ajuns la aproape 6,27 milioane, sau 66,7% din populaţie, în timp ce aproximativ 5,76 milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu două doze şi aproape 4,05 milioane au fost vaccinaţi și cu cea de-a treia doză, conform Agerpres.

Mai multe articole despre:
israel vaccinare copii covid pandemie