Iohannis, după summit: Marea Britanie va respecta drepturile cetăţenilor până va părăsi UE
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, în cadrul declaraţiei de presă pe care a susţinut-o după şedinţa Consiliului European, că Marea Britanie va respecta libertatea de circulaţie şi drepturile cetăţenilor europeni până când va părăsi UE. Totodată, preşedintele a mai spus că este esențial să înțelegem că UE este singura opțiune pentru menținerea prosperității și securității pentru cetățenii noștri, menționând că a fost reconfirmat angajamentul comun de a păstra unitatea și coeziunea Uniunii.
Redăm, în continuare, cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
"Am adoptat o declaratie comuna in aceasta dimineata. Salut faptul ca aceasta declaratie contine mesaje pe care le-am transmis si eu in cadrul reuniunii, respectiv regretam rezultatul votului, dar respectam vointa poporului. Pana cand Regatul paraseste uniunea, isi pastreaza statutul de stat membru cu toate drepturile si obligatiune. Regatul va respecta libertatea de circulatie a cetatenilor si drepturile cetatenilor europeni", a spus preşedintele.
Iohannis a mai afirmat că asigură românii din Marea Britanie că Români va purta negocieri în apărarea intereselor lor:
"Asigur comunitatea romaneasca ca Romania va urmari in negocieri cu maxima prioritate apararea intereselor lor. In ce priveste retragerea Regatului, conform articolului 50, am covenit ca e necesara derularea procesului intr-o maniera predictibila", a mai spus acesta.
Pe de altă parte şeful statului a mai adăugat că liderii europeni au reconfirmat ca UE ramane cadrul comun de actiune:
"Salut vointa politica a liderilor europeni ca Marea Britanie sa ramana un partener cat mai apropiat al UE. Pentru Romania acest aspect prezinta o relevanta deosebita. Azi, noi, liderii europeni, am reconfirmat ca UE ramane cadrul nostru comun de actiune. UE e un proiect destinat pacii, securitatii si prosperitatii pe continent. Acesta a fost si mesajul transmis in numele Romaniei. Am actionat dintotdeauna pentru o uniune puternica. Am subliniat ca e necesara o refectie aprofundata pentru imbunatatirea modelului european. Recastigarea increderii cetatenilor in proiectul european e esentiala pentru durabilitatea acestuia. Nu putem sa construim o Europa care sa nu fie in avantajul si pe intelesul cetatenilor nostri. In discutia pe tema acordului economic si comercial, UE Canada, am reiterat importanta eliminarii oligativitatii vizelor pentru romani. In discutiile legate de relatiile externe ale UE, am semnalat importanta consolidarii cooperarii UE NATO pe fondul amenintarilor comune. A fost prezentata strategia globala pentru politica externa si de securitate a UE", a mai spus preşedintele.