MENIU

Invazie de cicade în SUA! Autoritățile gata să declare stare de alertă: Vor cădea ca bombele

Invazie de cicade în SUA! Autoritățile gata să declare stare de alertă: Vor cădea ca bombele/ Arhivă foto

Statele Unite ale Americii se pregătesc de invazie. O insectă care s-a trezit după 17 ani este gata să atace locuitorii, spun specialiștii. Două specii de cicadă și-au făcut deja apariția și vor rămâne printre oameni până în luna iulie. Aceste insecte zburătoare sunt inofensive, dar fac extrem de mult zgomot. Autoritățile au început deja pregătirile pentru o eventuală stare de alertă. 

Una dintre specii își face apariția odată la 13 ani, iar cealaltă odată la 17 ani. Anul acesta însă, aceste cicluri s-au suprapus, astfel că vor fi de două ori mai multe insecte. 17 state din America vor fi afectate.

"De asta îmi este frică, vor cădea ca bombele. O să mă apar, dar ele îmi vor ajunge în păr. 
O să fie îngrozitor", a spus o americancă. 

Specialiștii spun însă că cicadele nu ne pun viața sau siguranța în pericol. Deranjant este însă zgomotul acestora.

"Masculul produce zgomotul cu care suntem obișnuiți cu toții, iar atunci când se apropie de o parteneră potențială, schimbă cântecul cu unul folosit în curtare. După care începe un duet cu femela", a afirmat dr. Kasey Fowler-Finn, profesor de biologie în St. Louis.

Fenomen bizar care nu a mai avut loc de peste 200 de ani. Oamenii sunt terorizați. Ultima invazie a avut loc în 1803

Insectele sunt comestibile și pot deveni o parte din meniul americanilor. Unele grădini zoologice au servit insectele animalelor. 

Mai multe articole despre:
cicade invazie cicade sua invazie cicade sua