Invadarea Ucrainei a fost planul secret al lui Putin. Elita Kremlinului și oligarhii au aflat de la televizor - Financial Times
Invazia Ucrainei a fost decisă numai de Vladimir Putin și de un cerc foarte restrâns de consilieri ai săi, care nu îi includea nici pe directorii de la Kremlin, nici pe ministrul de externe, Serghei Lavrov. Iar ceea ce în planul președintelui rus trebuia să fie „un strălucitor și relativ nesângeros război-fulger”, cu ocuparea Kievului finalizată în câteva zile, s-a dovedit a fi „o mlaștină de proporții istorice pentru Rusia”.
Financial Times a făcut reconstituirea originii conflictului din Ucraina, într-un reportaj care abordează originile conflictului, scrie că războiul a fost declanșat de decizia președintelui rus și a câtorva oameni de super-încredere, fără a implica întreaga conducere de la Moscova, citează Rador.
„În jurul orei 1:00 dimineața din ziua de 24 februarie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a primit un telefon tulburător. După luni petrecute pentru pregătirea unei forțe de invazie de 100.000 de oameni la granițele cu Ucraina, Vladimir Putin a dat undă verde invaziei.
Decizia l-a luat pe Lavrov total prin surprindere”, scrie „Financial Times”. Un moment de cotitură care a venit la câteva zile după inițiativa lui Putin de a interoga „membrii consiliului său de securitate cu privire la posibilitatea recunoașterii celor două state din Donbas - în cadrul unei ceremonii televizate – dar nu le comunicase adevăratele sale intenții”, scrie ziarul britanic.
Astfel, „toți liderii de vârf de la Kremlin au aflat despre invazie abia când l-au văzut pe Putin, declarând „o operațiune militară specială la televizor în acea dimineață”, citează Il Fatto Quotidiano.
În cadrul unei întâlniri în aceeași zi cu mai mulți oligarhi, „unde toți își pierdeau mințile”, pentru că știau că sancțiunile îi vor lovi puternic – a spus unul dintre cei prezenți pentru ziarul britanic – „unul dintre oligarhi l-a întrebat pe Lavrov cum ar fi putut Putin să plănuiască o invazie atât de mare, cu un cerc atât de restrâns, astfel încât majoritatea înalților oficiali de la Kremlin, cabinetul economic al Rusiei și elita sa de afaceri nici nu credeau că era posibil.
'Are trei consilieri', a răspuns Lavrov. 'Ivan cel Groaznic. Petru cel Mare. Și Ecaterina cea Mare', a concluzionat Lavrov”.
Putin a crezut, însă, că războiul din Ucraina se va rezolva în câteva zile, odată cu capturarea aproape imediată a Kievului. Un scenariu care, la exact un an de la începutul conflictului, pe lângă faptul că nu s-a produs, a dus la implicarea NATO și a Europei, care furnizează Kievului ajutoare militare, și la moartea a sute de mii de oameni, printre care soldați și civili.
„Conform planului de invazie al lui Putin – continuă „Financial Times” – trupele ruse trebuiau să cucerească Kievul în câteva zile într-un strălucitor și relativ nesângeros război-fulger. În schimb, războiul s-a dovedit a fi o mlaștină de proporții istorice pentru Rusia”, citează Rador.