MENIU

Incident la OSCAR 2019. Momentul în care Rami Malek cade de pe scenă

OSCAR 2019. Rami Malek a fost desemnat cel mai bun actor de către Academia Americană de Film, legendei rock Freddie Mercury, în pelicula Bohemian Rhapsody, însă în momentul în care a ajuns pe scenă, el a fost surprins de camerele de luat vederi că a căzut. 

OSCAR 2019. Actorul a avut nevoie de câteva clipe ca să se ridice, însă paramedicii au intervenit pentru a se asigura că starea lui Rami Malek este bună. Cel mai probabil, emoțiile și-au spus cuvântul în cazul actorului. 

Oscar 2019 - Lista câștigătorilor

Olivia Colman a luat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Ea mai are în palmares şi un premiu BAFTA pentru interpretarea rolului Reginei Anne din filmul ,,The Favourite''.

Pelicula ,,Green Book" a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, iar Oscarul pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Alfonso Cuaron, pentru filmul Roma. Este al doilea Oscar câştigat de Cuaron, după cel la categoria Cea mai bună imagine.

La categoria Cel mai bun actor în rol secundar câștigător a fost Mahershala Ali, pentru rolul din ,,The Green Book''. Actorul a obţinut anul acesta şi Globul de Aur pentru acelaşi rol. Filmul și-a adjudecat și premiul pentru cel mai bun scenariu original.

Iar cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Regina King, pentru rolul din „If Beale Street Could Talk”.

Mai multe articole despre:
video Rami Malek Oscar 2019 incident oscar 2019