Incendiu pe aeroportul din Moscova. Mii de pasageri evacuaţi
Aproximativ 3.000 de pasageri au fost evacuaţi şi 40 de curse aeriene au avut întârzieri, joi dimineaţă, după izbucnirea unui incendiu în zona de bagaje a aeroportului Domodedovo din Moscova, relatează Deutsche Welle în pagina electronică, scrie Mediafax.
Aeroportul Internaţional Domodedovo din Moscova a fost evacuat pentru scurt timp, după izbucnirea unui incendiu în zona de bagaje, care ulterior a fost stins. Aproximativ 3.000 de pasageri au fost evacuaţi, potrivit autorităţilor, după ce flăcările s-au extins pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi.
"Focul a fost stins în totalitate. Nu sunt întârzieri pentru avioanele care sosesc, dar sunt pentru cursele care decolează", a declarat un oficial din Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia rusă TASS.
"După ce fumul va fi sub control şi verificăm clădirea, aeroportul va funcţiona în regim normal", a precizat oficialul, adăugând că pasagerii vor putea merge în curând la porţile de îmbarcare.