Grevă în Germania: traficul trenurilor va fi afectat
Membri sindicatului din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) vor intra luni în grevă, ceea ce va afecta traficul trenurilor pe liniile locale, regionale şi naţionale, după ce discuţiile cu managementul operatorului feroviar Deutsche Bahn nu au dat rezultate, au declarat duminică pentru Reuters două surse sindicale.
Una din surse a declarat că sindicatul EVG nu a dorit să îşi limiteze greva doar la câteva rute sau o singură formă de transport, chiar dacă unele regiuni ale Germaniei vor fi afectate mai puternic decât altele, conform Agerpres.
Sindicatul EVG a anunţat încă de sâmbătă că grevele de avertisment ar putea fi inevitabile, ceea ce a dat naştere la îngrijorări că este posibil să fie afectate călătoriile din preajma Crăciunului.
Mai multe articole despre:
Grevă în Germania