Gest neașteptat al Rusiei, după ce fotografiile cu băieţelul sirian Omran au devenit virale
Rusia s-a declarat de acord cu instituirea unui armistiţiu în oraşul sirian Alep, după ce imagini cu un băiat sirian, rănit într-un atac aerian în oraş, a devenit virală pe Internet, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty.
Imaginea băiatului confuz şi obosit, stând într-o ambulanţă, plin de praf şi sânge pe faţă, surprinde orodile cu care se confruntă oraşul, un bastion rebel asediat de trupe guvernamentale susţinute de atacuri aeriene ruse.
Difuzarea unei înregistrări video cu băiatul şi reacţia internaţională aminteşte de reacţia faţă de o fotografie în care apare corpul unui copil adus la mal, pe o plajă din Turcia, anul trecut.
"Acel băieţel nu a avut o zi din viaţă fără război, moarte, distrugere, sărăcie în ţara sa", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, John Kirby, despre Omran, băiatul din Alep, scrie news.ro.
PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!!!
Armistiţiul va permite de săptămâna viitoare livrarea unor ajutoare umanitare în Alep şi va fi un "proiect pilot" pentru viitoare posibile armistiţii, a anunţat joi seara târziu generalul rus Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Rusia este pregătită să asigure protecţie eforturilor ONU de a oferi ajutoare în oraş, a adăugat generalul rus.
Moscova a propus instaurarea unui armistiţiu umanitar săptămânal de 48 de ore, pentru a permite livrarea unor ajutoare populaţiei atât în cartierele din estul Alepului, aflate sub controlul rebelilor, cât şi celei din vest, aflate sub controlul forţelor loialiste.
Propunerea a fost salutată de ONU, care s-a declarat pregătită să se mobilizeze.
"Data şi ora exacte vor fi stabilite după ce vom primi de la ONU informaţii cu privire la pregătirea convoielor şi garanţii din partea partenerilor noştri americani că vor fi trimise în deplină securitate", a declarat Konaşenkov.
Emisarul ONU pentru Siria Staffan De Mistura "se felicită" de iniţiativa Moscovei "iar echipa umanitară a ONU este pregătită să se mobilizeze pentru a răspunde acestei provocări", se arată într-un comunicat al biroului emisarului.
De Mistura a subliniat că el contează pe Rusia şi Statele Unite să se asigure că părţile pe care le susţin în război - forţele Damascului în privinţa Moscovei şi rebeliunea în privinţa Washingtonului - respectă viitorul armistiţiu.