MENIU

Germanii cred mai mult ca oricând în UE - sondaj

Germanii cred mai mult ca oricând în UE

Germanii cred mai mult ca oricând în faptul că ţara lor beneficiază din calitatea sa de membră a UE, relevă un sondaj publicat vineri, în contextul în care "euroscepticismul" câştigă teren în numeroase state europene, relatează AFP.

Aproximativ 40% dintre germani consideră că Germania obţine beneficii din faptul că este ţară membră UE, în timp ce 19% cred contrariul, potrivit sondajului "Deutschlandtrend" lunar realizat pentru postul de televiziune public ARD.

În martie 2010, doar 25% dintre persoanele intervievate apreciau că UE este avantajoasă pentru Germania, iar 27% afirmau contrariul.

Rezultatele acestui sondaj se explică în mod clar "prin situaţia bună a economiei" Germaniei, în contextul în care rata şomajului este la cel mai scăzut nivel, a apreciat ARD într-un comunicat.

În contextul apropierii alegerilor europene, care vor avea loc la 25 mai, 64% dintre persoanele intervievate doresc pentru viitor "mai multă politică comună" şi doar 31% cred că statele membre ar trebui "să acţioneze singure".

Acest sondaj a fost efectuat în perioada 6-7 ianuarie pe un eşantion de 1.004 persoane.

Mai multe articole despre:
0 UE sondaj Uniunea Europeană germanii