Germania pune piciorul în prag: Turcia nu va adera la UE cât timp Erdogan va fi preşedinte
Gunther Oettinger, reprezentantul german în Comisia Europeană, a declarat marţi dimineaţă că cel mai probabil Turcia nu va adera la Uniunea Europeană atât timp cât Recep Tayyip Erdogan rămâne preşedinte. Declaraţia sa vine în contextul unor relaţii extrem de tensionate între Berlin şi Ankara, după recunoaşterea genocidului armean de către parlamentarii germani şi după lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie, transmite Reuters.
”Probabil va fi o problemă pentru perioada de după Erdogan. Având în vedere condiţiile actuale, aderarea nu este o soluţie realistă până târziu în următoriul deceniu”, a susţinut comisarul european.
Reprezentanţii turci au început din 2005 discuţiile pentru aderarea la UE, însă puţine progrese reale au fost înregistrate în ultimii 11 ani, scrie news.ro.
De asemenea, perspectiva aderării unui ţări predominant musulmane reprezintă o nouă îngrijorare pentru mai multe state membre, în vreme ce relaţiile dintre Bruxelles şi Ankara s-au răcit considerabil în ultima perioadă.
Duminică, vicecancelarul german a susţinut că nu vede aderarea Turciei la UE în timpul carierei sale politice, precizând că blocul comunitar nu va fi în poziţia de a accepta aderarea, chiar dacă Ankara îndeplineşte toate criteriile până a doua zi.