Germania, ajutor neaşteptat din partea unei ţări, pentru a afla cine e în spatele atentatelor
Arabia Saudită oferă sprijin Germaniei în ancheta ce are drept scop de a afla cine se află în spatele celor două atacuri islamiste cu bombă și cu toporul care au avut loc în iulie, a relatat sâmbătă Der Spiegel, citat de agenția Reuters.
Oficiali saudiți sunt în contact cu omologi ai lor germani referitor la noi dovezi care arată că ambii atacatori erau în strânsă legătură, prin chat, cu posibili susținători ai Statului Islamic din Arabia Saudită, precizează Der Spiegel.
Gruparea Statul Islamic a revendicat responsabilitatea unui atac comis pe 18 iulie în apropiere de Wurzburg, în landul Bavaria, unde un refugiat în vârstă de 17 ani, despre care se crede că era pakistanez sau afgan, a rănit cinci persoane cu un topor, el fiind apoi împușcat mortal de către poliție.
Un sirian de 27 de ani, care și-a detonat încărcătura explozivă în Ansbach (sud) pe 24 iulie, a jurat supunere Statului Islamic într-o înregistrare video găsită pe telefonul său mobil, potrivit anchetatorilor. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea atacului, soldat cu rănirea a 15 persoane.