Germania: Peste 130 de plângeri pentru agresiuni comise în noaptea de Anul Nou, la Hamburg
Nu mai puțin de 133 de plângeri au fost depuse pentru agresiuni, inclusiv cu caracter sexual, care au avut loc în noaptea Anului Nou la Hamburg, în același timp cu atacurile survenite la Koln.
Până în prezent, niciun suspect nu a fost identificat ca vinovat de aceste agresiuni, conform Agerpres. "Pentru moment avem descrieri diverse" ale autorilor faptelor, aceștia fiind bărbați aparent africani, arabi și sud-europeni", a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Hamburg.
Tot de Anul Nou, acte de violență similare au fost raportate și la Stuttgart.
Mai multe atacuri, în special împotriva femeilor, au avut loc în noaptea de Anul Nou și la Koln, fapt ce a provocat emoție în Germania. Din cele 400 de plângeri depuse, 40% sunt pentru fapte cu caracter sexual. Poliția locală a precizat că suspecții erau "în mare parte" solicitanți de azil sau imigranți ilegali, originari din țările "Africii de Nord".