Germania își mărește cheltuielile militare cu 5 miliarde de euro
Guvernul federal de la Berlin a anunţat săptămâna aceasta NATO că are în vedere un buget de cheltuieli de 47,32 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 5 miliarde de euro faţă de 2018 şi un procent de 1,35% din PIB-ul german.
Germania şi-a majorat semnificativ bugetul apărării în acest an, indică surse informate citate vineri de dpa.
Această majorare - cea mai semnificativă de la sfârşitul războiului rece - vine pe fondul criticilor insistente pe această temă ale administraţiei de la Washington.
Totodată, potrivit informaţiilor dpa, anul viitor bugetul militar al Germaniei ar urma să crească la 49,67 miliarde de euro, sau 1,38% din PIB. Anul trecut, acest procent a fost de 1,23% din PIB.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a criticat Berlinul pentru neîndeplinirea obiectivului stabilit în 2014 ca membrii NATO să ajungă în interval de un deceniu la 2% din PIB pentru apărare.
La summitul NATO din vara trecută de la Bruxelles, Trump nu a exclus retragerea SUA din Alianţa nord-atlantică, în cazul în care aliaţii nu se mobilizează pentru a atinge acest obiectiv.
Luna trecută, ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, s-a angajat că ţara sa îşi va majora bugetul apărării, la o întâlnire cu omologul său american Patrick Shanahan. "Ştim că Germania trebuie să facă mai mult", a spus atunci ministrul german.