Gazele rusești, o „armă” imbatabilă. Cât de eficiente sunt sancțiunile economice împotriva Rusiei?
Înalți oficiali ai Administrației Biden au recunoscut că sancțiunile economice împotriva Federației Ruse vor afecta întreaga lume. Aceștia sunt îngrijorați de impactul potenţial asupra pieţelor de energie, ţinând cont de rolul important al Rusiei ca furnizor de petrol pentru piaţa mondială şi de gaze naturale pentru Europa.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a recunoscut că sancţiunile împotriva Rusiei în cazul unei invazii în Ucraina ar afecta întreaga lume, transmite joi AFP. "Evident, dorim ca toate acestea să afecteze în primul rând Rusia. Dar recunoaştem că aceste sancţiuni vor avea şi repercusiuni mondiale", a spus ea, într-o convorbire cu agenţia de presă.
Yellen a precizat că a fost pregătit împreună cu aliaţii europeni ai Statelor Unite "un pachet de sancţiuni" împotriva unor persoane şi a unor firme din domeniul financiare, precum şi "fără îndoială controlul exporturilor".
Preşedintele american Joe Biden a avertizat marţi că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei "sunt pregătite" şi s-a referit la măsuri "puternice" care ţintesc instituţii financiare şi "industrii cheie".
"Trezoreria este implicată în elaborarea unui ansamblu de sancţiuni financiare", a spus Yellen, subliniind că a colaborat "foarte, foarte strâns cu aliaţii noştri europeni". "Am căzut de acord asupra unui pachet de sancţiuni (...) foarte important, care va avea consecinţe grave pentru economia rusă". "Şi avem o susţinere foarte puternică din partea aliaţilor noştri europeni pentru a avansa împreună", a asigurat ea.
Şefa Trezoreriei este îngrijorată de consecinţele tensiunilor geopolitice asupra preţurilor energiei, în contextul în care inflaţia din SUA a ajuns deja la cel mai înalt nivel din ultimele patru decenii. "Ne preocupă impactul potenţial asupra pieţelor de energie, ţinând cont de rolul important al Rusiei ca furnizor de petrol pentru piaţa mondială şi de gaze naturale pentru Europa".
Yellen a adăugat că Washingtonul colaborează cu europenii "pentru a încerca să îi protejeze cât mai bine" de consecinţele posibile, asigurând disponibilitatea furnizării de gaze din alte părţi ale lumii şi continuarea livrărilor de petrol şi gaze naturale către Europa.