MENIU

FOTO. Singura întâlnire la care Fidel Castro a purtat costum. Cu ce lider mondial s-a văzut

Fidel Castro a murit astăzi, la 90 de ani. În 1998, liderul a avut o întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea fiind, de fapt singura ocazie în care acesta a ales să poarte costum, şi nu uniforma celebră sau trening.

Întrevederea a avut loc ianuarie 1998,  când Papa vizitat Cuba unde a fost întîmpinat chiar de  Fidel Castro, lider comunist al Cubei, ţări tradiţional catolice.

Totodată, la distanţă de ani buni, Castro s-a întâlnit şi cu Papa Benedict, când i-a sugerat ca două dintre cele mai proeminente figuri bisericeşti ale secolului trecut, Maica Tereza şi Papa Ioan Paul al II-lea, să fie canonizate.

La finalul întrevederii, Fidel Castro a remarcat că el şi Papa au cam aceeaşi vârstă: fostul lider cubanez urma să  împlinească 86 de ani în august, iar Suveranul Pontif va sărbători 85 de ani în aprilie. Replica Papei a fost una surprinzătoare: "Da, sunt bătrân, dar eu încă mai pot să îmi exercit atribuţiile".