FOTO | INCENDIU devastator de vegetaţie în SUA: cel puțin 166 de case DISTRUSE, mii de persoane EVACUATE
Un incendiu provocat de secetă a distrus 166 de locuinţe din nordul statului american New Mexico şi ameninţă alte sute de gospodării în timp ce vântul intens alimentează flăcările înspre satele din zonele montane, au anunţat autorităţile locale, informează vineri Reuters.
Mii de locuitori erau pregătiţi să evacueze regiunea pe fondul temerilor că o furtună însoţită de vânt intens, prognozată de vineri, va împinge flăcările către comunităţile din Mora Valley, la aproximativ 64 de kilometri nord-est de Santa Fe.
"Ziua de mâine (vineri, n.a.) are potenţialul de a fi o nouă zi foarte distructivă", a declarat comandantul Carl Schwope într-o conferinţă video.
Incendiul este cel mai mare şi cel mai distructiv dintr-un număr de peste zece incendii active în sud-vestul Statelor Unite. Potrivit oamenilor de ştiinţă, incendiile sunt mai răspândite şi au început mai devreme în acest an ca urmare a schimbărilor climatice.
Grămezile de metal sunt tot ceea ce a rămas în urmă din casele mistuite de flăcări de-a lungul şoselei 94 către Mora, unde persoanele evacuate au fugit din calea unui incendiu care s-a propagat cu o viteză şi o ferocitate de care nimeni nu-şi poate aminti să mai fi existat în aceste aşezări agricole obişnuite cu astfel de fenomene.
Autorităţile au solicitat locuitorilor să fie pregătiţi să fugă în orice moment din calea incendiului care a distrus sute de structuri şi a determinat evacuarea a circa 10.000 de oameni, dar care nu a făcut încă nicio victimă. "Faceţi-vă bagajele; asiguraţi-vă că îi aveţi pe cei dragi aproape", a transmis ajutorul de şerif din comitatul Mora, Americk Padilla.
O secetă de 25 de ani a uscat buştenii şi ramurile până la un nivel de umiditate de 8%, mai puţin decât cea prezentă la cheresteaua folosită în construcţii, văile împădurite riscând astfel să ia foc imediat.