MENIU

Fost comandant NATO: Pierderile de generali înregistrate de ruși, fără precedent în istoria modernă - armata lui Putin, zdrobită

Generalul în rezervă James Stavridis, fost comandant suprem al NATO în Europa, susține că „incompetența uimitoare” a armatei ruse în Ucraina a dus la o pierdere de generali și alți ofițeri superiori fără precedent în istoria modernă, relatează The Hill.

„În istoria modernă, nu există nicio situație comparabilă în ceea ce privește moartea generalilor. Am văzut de partea rusă, într-o perioadă de două luni, cel puțin o duzină, dacă nu mai mulți, de generali ruși uciși”, a afirmat Stavridis, într-un interviu difuzat, duminică, de postul de radio american WABC 770 AM.

Pentru comparație, Stavridis a citat recentele conflicte în care au fost implicate Statele Unite, afirmând că „nici un general nu a fost pierdut în luptă” în războaiele americane din Afganistan și Irak, scrie hotnews.ro.

„Nu e vorba doar de generalii uciși”, a spus Stavridis cu privire la armata rusă, remarcând și „incapacitatea lor de a organiza logistica”, „planul de luptă prost” și „pierderea navei lor amiral pe mare”.

„A fost o performanță proastă a rușilor până acum”, a subliniat fostul comandant NATO.

Ucraina a anunțat, duminică după-masă, uciderea unui al zecelea general rus trimis de Moscova pe front, generalul Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic.