MENIU

Focuri de armă la Paris. Un bărbat ucis în fața unui comisariat de poliție. Posibil atac terorist

Focuri de armă la Paris. Un bărbat înarmat cu un cuțit, care ar fi încercat să pătrundă într-un comisariat de poliție din arondismentul 18 al Parisului, a fost ucis de polițiști, joi, în fața instituției, potrivit Le Figaro.fr. Anchetatorii suspectează un posibil atac terorist. Realitatea TV anunţă că s-a găsit un steag al Statului Islamic asupra bărbatului.

Circumstanțele incidentului nu se cunosc, momentan, cu claritate. Potrivit declarației unui martor, pentru AFP, s-au auzit două-trei împușcături pe strada Goutte d'Or, care a fost încercuită de forțele de ordine, precizează aceeași sursă.

Potrivit Reuters, bărbatul, înarmat cu un cuțit, ar fi încercat să intre în secția de poliție.

Oficiali ai Ministerului de Interne au confirmat că omul era înarmat cu un cuțit și au mai precizat că acesta ar fi putut avea asupra sa o centură explozibilă. Surse din poliție au anunțat ulterior că vesta ar fi de fapt falsă. Atacatorul ar fi strigat "Allah Akbar".

Două școli din zonă au fost închise. Traficul pe o linie de metrou a fost suspendat și mai multe resticții de circulație au fost impuse temporar.

Incidentul vine la un an de la atacul terorist asupra redacției revistei Charlie Hebdo. 

Mai multe articole despre:
poliţişti focuri de armă atac Paris