MENIU

EXPLOZIE DEVASTATOARE la bloc: un mort şi 13 răniţi. Imobilul, SURPAT

EXPLOZIE DEVASTATOARE la bloc: un mort şi 13 răniţi. Imobilul, SURPAT

O persoană a murit, alta a fost dată dispărută, iar 13 au fost spitalizate, sâmbătă, în urma unei explozii puternice care a provocat surparea parţială a unui imobil de locuinţe la Viena, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit după ce a fost scos dintre dărâmături, după aproximativ cinci ore de la explozie, care rămânea neexplicată. O femeie în vârstă de 50 de ani este dată dispărută, a declarat pentru AFP Adina Mircioane, o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

"Pompierii sunt pe cale să extragă o a doua persoană" dintre dărâmături, a adăugat ea. fără să fie în măsură să precizeze dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie.

Printre cele 13 persoane spitalizate se află şi o persoană rănită grav, potrivit purtătoarei de cuvânt.

"Suflul exploziei a fost foarte puternic", a declarat Gerald Schimpf, un purtător de cuvânt al pompierilor, pentru agenţia austriacă de presă APA. "Nu ştim deocamdată ce s-a întâmplat", a adăugat el.