MENIU

Europol: Între 3.000 și 5.000 de cetățeni din UE au plecat pentru a participa la jihad

<p>Europol: &Icirc;ntre 3.000 și 5.000 de cetățeni din UE au plecat pentru a participa la jihad</p>

Directorul Europol, Rob Wainwright, a declarat, marți, la Londra, că între 3.000 și 5.000 de cetățeni, din Uniunea Europeană, au plecat în țări, precum Siria, pentru a participa la jihad și a subliniat că acestea ar putea reprezenta un pericol la întoarcerea în statele de origine, relatează ITV.com și AFP, citate de Agerpres.

"Vorbim de 3.000 până la 5.000 de cetățeni din UE", a afirmat Wainwright, într-o intervenție în Comisia pentru Afaceri Interne din Parlamentul britanic.

Totodată, Wainwright a atras atenția că persoanele care au călătorit în străinătate, în special tineri, se pot întoarce în țările lor de origine și comite atacuri, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Paris. Potrivit acestuia, Europol a colectat, până în prezent, 2.500 de nume de suspecți de la agenții de informații ale statelor membre ale UE.

 Pe de altă parte, întrebat despre cooperarea firmelor de internet în combaterea extremismului online, Wainwright a spus că mai sunt multe lucruri de făcut la acest capitol.

"Una dintre evoluțiile importante la care asistăm în prezent în privința amenințării teroriste este felul în care este folosit internetul, evident mult mai agresiv, mai imaginativ de către rețelele teroriste", a mai spus directorul Europol.

În acest sens, Wainwright a subliniat necesitatea de a avea o 'relație mai strânsă și mai productivă între ceea ce înseamnă aplicarea legii și firmele de tehnologie'.

"Rețelele de socializare sunt un instrument de recrutare. Mai mult, sunt un instrument de propagandă. Trebuie să avem o relație mai strânsă și mai productivă între ceea ce înseamnă aplicarea legii și firmele de tehnologie. De asemenea, consider că trebuie să avem legislația corespunzătoare pentru a le permite autorităților să monitorizeze activitatea suspectă de terorism", a mai spus Rob Wainwright.