MENIU

Elveţia interzice survolarea teritoriului său pentru transportul de arme

Elveţia a decis, vineri, să interzică survolarea teritoriului său pentru livrarea de material de război, în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei, anunță guvernul. Hotărârea nu se referă la survolarea aeronavelor militare ale părţilor aflate în conflict sau ale altor state în scopuri umanitare sau medicale, inclusiv transportul aerian al răniţilor, susțin oficialii elvețieni. 

„În legătură cu agresiunea rusă împotriva Ucrainei, Consiliul Federal a hotărât (...) că solicitările de survol ale teritoriului elveţian din partea părţilor aflate în conflict şi a altor state cu scopul de a oferi sprijin militar părţilor aflate în conflict, în special prin livrarea de material de război, nu va fi acceptată”, a indicat guvernul elvețian într-un comunicat, potrivit AFP.

Această decizie nu se referă la survolarea aeronavelor militare ale părţilor în conflict sau ale altor state în scopuri umanitare sau medicale, inclusiv transportul aerian al răniţilor.

Conform legii neutralităţii, Elveţia nu poate participa la un război între alte state. Din punct de vedere istoric, neutralitatea a jucat un rol important în formarea statului elveţian şi este menţionată în documente încă din 1647, a explicat Confederaţia într-o broşură privind neutralitatea publicată în urma invaziei ruse în Ucraina.

„Neutralitatea armată permanent” a Elveţiei a fost recunoscută la nivel internaţional într-o declaraţie a marilor puteri europene (Rusia, Anglia, Prusia, Austria şi Franţa) la Congresul de la Viena din 1815, mai scrie sursa citată de Agerpres. De la crearea statului federal elveţian în 1848, neutralitatea a fost o componentă importantă a politicii de securitate a Elveţiei şi a politicii externe, un concept foarte larg acceptat de populaţie, conform sondajelor de opinie.

Totuși, deviind de la neutralitatea sa tradiţională, Elveţia a adoptat sancţiuni similare cu cele impuse de UE unor persoane şi companii din Rusia şi a îngheţat activele acestora ca represalii pentru invazia din Ucraina.

Mai multe articole despre:
elvetia arme razboi ucraina