MENIU

E oficial. Când se va întâlni prima dată Donald Trump cu Vladimir Putin

Donald Trump, preşedintele ales al SUA,  va efectua o vizită în Federația Rusă după ce va fi învestit oficial în funcție, pe 20 ianuarie anul viitor, informează joi cotidianul rus Izvestia.

Potrivit interlocutorului cotidianului rus, consilierii lui Trump l-au convins că ar fi mai bine să efectueze vizita în Federația Rusă după învestire, nu înainte, anunţă Agepres.

Analistul Dimitri K.Simes, de la publicația americană The National Interest, estimează că o astfel de decizie a fost luată pentru că o vizită a lui Trump în Rusia înainte de preluarea funcției ar fi putut fi interpretată ca o subminare a politicii actualei administrații americane și o încercare de a purta negocieri pe ascuns în timpul mandatului președintelui în exercițiu american Barack Obama.

În data de 14 noiembrie, Kremlinul a anunțat că a avut loc o convorbire telefonică între Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia cei doi au convenit să continue contactele telefonice și în perspectivă să aibă o întrevedere directă.

Anterior, Trump și-a exprimat intenția de a normaliza relațiile cu Federația Rusă.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA Kremlin Donald Trump presa rusă