După Marea Britanie, Parlamentul german a votat pentru o intervenție militară în Siria
Bundestag-ul a decis vineri că statul german oferă sprijinul coaliției internaționale care are drept țintă militanții Daesh din Siria, precizează Euronews.
Parlamentul și-a dat acordul, astfel încât Berlinul va trimite 6 avioane de recunoaștere Tornado, o fregată pentru a oferi protecția unui portavion francez, realimentând aeronavele și personalul militar al cărui număr se ridică la 1.200 de indivizi.
Votul parlamentar de astăzi reprezintă un răspuns direct dat apelului la solidaritate făcut de Franța după atentatele teroriste de la Paris.
Ministrul Apărării, Ursula von der Leyen a precizat că este în interesul Germaniei să se alăture alianței împotriva ISIL.
“Este în interesul nostru să avem o zonă a Orientului Mijlociu pacificată. Solidaritatea contribuie la dezvoltarea unui proces politic important, dar Germania are propriul să interes vital în a aduce pacea în această zonă”, a spus aceasta.