MENIU

Donald Trump, pus în dificultate de prințul Andrew, acuzat de abuz sexual

Preşedintele american Donald Trump, aflat la Londra pentru summitul aniversar NATO, a declarat marţi că nu îl cunoaşte pe prinţul Andrew al Marii Britanii însă fotografiile din vara acestui an și de acum aproape 20 de ani îl contrazic. 

La întrebarea jurnaliștilor despre decizia prințului Andrew de a se retrage din viața publică în urma implicării în scandalul Epstein, liderul de la Casa Albă a declarat că este vorba despre „o poveste foarte dură”, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Prinţul Andrew, în vârstă de 59 de ani, cel de-al treilea copil al Reginei Elisabeta a II-a, a renunţat la îndatoririle sale publice după ce a acordat luna trecută un interviu în legătură cu relaţiile lui de prietenie cu fostul om de afaceri Jeffrey Epstein - condamnat pentru viol, pedofilie şi trafic de minori şi care s-ar fi sinucis în închisoare.

„Nu-l cunosc pe prinţul Andrew, însă este o poveste dură, este o poveste foarte dură”, a declarat preşedintele american.

Însă imaginile din ultimii 20 de ani arată altceva. Se pare că, în realitate, actualul lider de la Casa Albă l-a întâlnit pe ducele de de York de mai multe ori.

Donald Trump a avut întrevederi cu prințul Andrew, duce de York, chiar și în vara acestui an, la Londra, pe 4 iunie, cu prilejul vizitei liderului de la Casa Albă. 

Donald Trump și Prințul Andrew, 4 iunie 2019, Londra; Foto: cnn.com

Ducele de York l-a și etichetat atunci pe Twitter pe Donald Trump și a postat mai multe fotografii, de la un dejun de lucru de la Palatul St. James.

Donald Trump și actuala sa soție, Melania, apar alături de prințul Andrew la o petrecere la clubul Mar-a-lago din Palm Beach, Florida, pe 12 februarie 2000.

Donald Trump și Prințul Andrew, 12 februarie 2000, Palm Beach, Florida Foto: cnn.com

La aceeași petrecere, Donald Trump și Melania, atunci prietena sa, apărea chiar alături de Epstein și prietena acestuia, Ghislaine Maxwell.

Donald Trump și Jeffrey Epstein, 12 februarie 2000, Palm Beach, Florida, Sursă Foto: insider.com

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, regina Elisabeta a II-a a decis anularea ceremoniei acestuia de împlinirea a 60 de ani care urma să aibă loc în februarie 2020. 

Andrew a fost întotdeauna fiul preferat al mamei sale, care i-a iertat numeroasele scandaluri, atât sexuale cât şi financiare,mai scrie presa internațională, citată de Agerpres. Însă prietenia ducelui de York cu fostul om de afaceri Jeffrey Epstein, precum şi relaţia lui Andrew cu o adolescentă de 17 ani, din 2001, reprezintă un scandal atât de mare încât prinţul trebuia îndepărtat de ochii opiniei publice.

Ducele de York este acuzat că a agresat o tânără în casa miliardarului pedofil Epstein, în timpul unei petreceri care a avut loc într-o reședință din Manhattan. Acuzația apare într-un document oficial, parte a unui proces ce se desfășoară în Statele Unite. Incidentul s-ar fi produs în 2001, în reședința lui Jeffrey Epstein, un miliardar extrem de controversat, care a făcut închisoare și care riscă să ajungă din nou după gratii pentru trafic de persoane.

Petrecerea aniversară din 19 februarie 2020 a acestuia se va limita la o cină în familie după retragerea prinţului din viaţa publică, potrivit Sunday Times, prelulat de Agerpres.

Mai multe articole despre:
Donald Trump printul Andrew pedofilie Epstein