MENIU

Donald Trump despre unul dintre cele mai grave atacuri cibernetice asupra administrației SUA: „Totul este sub control!”

Donald Trum s-a rezumat să scrie pe Twitter că atacul cibernetic este important mai degrabă în mass-media „fake news” și că nu doar Rusia poate sta în spatele acestui amplu atac, ci și China se califică pentru o asemenea lovitură.

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a minimalizat sâmbătă recentul atac cibernetic comis împotriva unor agenţii guvernamentale americane şi presupusul rol al Rusiei, contrazicând o declaraţie anterioară a secretarului de stat Mike Pompeo potrivit căreia implicarea Moscovei în acest caz este „destul de clară” , transmit AFP şi DPA. „Atacul cibernetic este mai important în media Fake News decât în realitate”, a scris Trump pe Twitter.

„Rusia este întotdeauna suspectată când se întâmplă ceva, dar China ar putea fi de asemenea în spatele atacurilor cibernetice”, a adăugat el. Liderul american a precizat că potenţialul rol al Chinei nu a fost adus în discuţie „în mare parte din raţiuni financiare”.

Microsoft a anunţat joi seară că a informat peste 40 de clienţi afectaţi de malware-ul utilizat de hackeri, precizând că majoritatea se află în SUA. Printre ţările vizate sunt Belgia (unde se află sediile NATO şi Comisiei Europene), Canada şi Regatul Unit. Hackerii au reuşit să compromită programul Orion al firmei americane SolarWinds, utilizat pentru gestionarea şi supravegherea reţelelor informatice ale marilor companii sau administraţii.

Mai multe articole despre:
atac ciberneti hackeri donald trump