MENIU

Doliu în familia regală din Bulgaria. A murit fiul regelui Simeon, Prinţul Kardam de Bulgaria

Prinţul Kardam de Bulgaria
<p>Simeon de Saxa Coburg-Gotha</p>

Kardam, principe de Bulgaria, a murit pe 7 aprilie, într-un spital din Madrid. Anunţul a fost făcut de tatăl său, regele Simeon al II-lea al Bulgariei.

Prinţul Kardam de Bulgaria a murit din pricina rănilor produse de un grav accident rutier care a avut loc în 2008, el nereuşind să se recupereze.

"Moartea sa a fost rezultatul unei infecţii pulmonare legată de paralizia de care suferă de mulţi ani, după accidentul grav de circulaţie pe care l-a avut în 2008 şi din care nu s-a putut recupera", a precizat Simeon de Saxa-Coburg, pe pagina sa de internet, conform revistei Hola.

Kardam de Bulgaria avea 52 de ani şi era căsătorit cu Miriam de Ungaria, cu care are doi copii, Boris -moştenitorul- şi Beltran.

Rege pe când nu era decât un copil, Simeon îşi pierde tronul odată cu venirea comuniştilor. Mult timp, Simeon al II-lea şi-a trăit viaţa în exil, în Spania, apoi a revenit în Bulgaria, imediat după căderea comuniştilor. Se lansează în politică şi devine premier al ţării sale. Ca şi membrii dinastiei belgiene, el aparţine marii familii de Saxa-Coburg, care a dat suverani în întreaga Europă. Moştenitorul său, prinţul Kardam, a fost victima unui teribil accident de circulaţie în 2008.