DOLIU imens! Fiica lui Mussolini a murit. Drama prin care a trecut
Elena Curti, fiica lui Mussolini. Aceasta a decedat în locuința sa din Acquapendente, Vitero. În luna octombrie a acestui an ea ar fi urmat să împlinească vârsta de 100 de ani.
Elena Curti a aflat că este fiica lui Mussolini de abia la vârsta de 18 ani deoarece mama, Angela Cucciati, o croitoreasă din Milano i-a ascuns acest lucru.
Mussolini și Angela Cucciati au avut o aventură până la finalul anului 1921, pe vremea când acesta avea 38 de ani și era redactor la ”Popolo d’Italia”, mai scrie presa internațională, care adaugă că cei doi s-au întâlnit în momentul în care Angela Cucciati a mers la el pentru a-i cere ajutorul. Atunci, mama Elenei Curti dorea să-și scoată soțul din închisoare.
De-a lungul vieții sale, Mussolini a avut cinci copii, pe Edda, Vittorio, Bruno, Romano și Anna Maria, toți din căsătoria cu Rachele, însă acesta a mai avut copii și cu alte femei.
Despre acest subiect s-au scris numeroase cărți, toate menționând-o pe Elena Curti, cu toate că ea nu a fost recunoscută niciodată. Totuși, tatăl său o primea în fiecare joi la Salo.
Fiica lui Mussolini a fost găsită de către partizani în mașina blindată a acestuia, pe 27 aprilie 1945, an în care acesta a fost capturat. În timpul evadării de la Dongo, partizanii au găsit-o și au încarcerat-o timp de cinci luni.
După acest episod, Elena Curti a plecat în Spania pentru a-și reface viața, dar s-a întors în Italia în urmă cu aproximativ 20 de ani.