Disperare!Grecii îşi scot banii din bănci. Premierul Tsipras, discurs sfidător la adresa FMI
Grecii îşi scot în număr mare banii din bănci de teamă că îşi vor pierde economiile. Guvernul de la Atena şi creditorii săi încă nu au ajuns la o înţelegere. Ba mai mult, războiul declaraţiilor se înteţeşte. Premierul grec Alexis Tsipras a susţinut un discurs sfidător la adresa Fondului Monetar Internaţional, despre care a spus că are o "responsabilitate criminală".
Banca Centrală a Greciei trage un semnal de alarmă. Un eşec în negocierile cu creditorii va duce la ieşirea Greciei din zona euro şi din Uniunea Europeană. Vor urma recesiune profundă, scădere dramatică a veniturilor şi colapsul economiei Greciei, spune Banca elenă într-un raport.
În acest timp, guvernul SYRIZA insistă că nu are bani pentru a achita următoarea rată către Fondul Monetar Internaţional şi cere deblocarea fondurilor de ajutor.
"A venit timpul ca Europa să discute serios nu doar despre viitorul Greciei, ci despre viitorul Europei ca entitate. Vor ei cu adevărat să forţeze o ţară şi poporul ei la umilinţă şi sărăcie? Sau vor să găsească o soluţie comună prin care să deschidă drumul spre consolidarea democraţiei şi a solidarităţii de-a lungul Europei?",
Ieşirea Greciei din zona euro nu mai este de mult un scenariu improbabil. Pieţele şi liderii mondiali se pregătesc pentru un asemenea deznodământ, la fel şi grecii.
În doar două zile, elenii au scos din bănci depozite de peste 800 de milioane de euro. Asta face ca suma totală retrasă de eleni luna aceasta să ajungă la 2 miliarde de euro. Oamenii se tem că banii lor ar putea să nu mai valoreze nimic dacă negocierile eşuează şi Grecia se întoarce la drahmă.