MENIU

Directorul CIA avertizează că este posibil ca Rusia să recurgă la arme nucleare tactice în Ucraina

Directorul CIA, William Burns / Sursa foto: Profi Media

Statele Unite nu tratează „cu superficialitate” posibilitatea ca Rusia să încerce să folosească arma nucleară tactică în Ucraina, în condițiile în care Moscova continuă să se confrunte cu dificultăți pe câmpul de luptă, a declarat joi directorul CIA, William Burns, citat de CNN.

„Având în vedere potențiala disperare a președintelui Putin și a liderilor ruși, având în vedere eșecurile cu care s-au confruntat până acum pe plan militar, nimeni nu poate trata cu superficialitate amenințarea reprezentată de o eventuală recurgere la arme nucleare tactice sau la arme nucleare cu randament scăzut”, a declarat șeful CIA la Georgia Institute of Technology.

CIA „urmărește foarte atent acest lucru”, a spus William Burns, adăugând însă că SUA nu au văzut deocamdată niciun semn că Rusia s-ar pregăti să facă un astfel de pas.

„Am văzut unele poziționări retorice din partea Kremlinului în legătură cu trecerea la niveluri mai ridicate de alertă nucleară, dar până acum nu am văzut prea multe dovezi practice ale unor desfășurări sau dispoziții militare care să alimenteze această îngrijorare, însă urmărim acest lucru cu mare atenție”, a dat asigurări șeful CIA.

Pe de altă parte, William Burns a avertizat că președintele rus Vladimir Putin a devenit din ce în ce mai izolat și că „apetitul său pentru risc a crescut pe măsură ce controlul său asupra Rusiei s-a întărit”.

„Cercul său de consilieri s-a restrâns, iar în acest cerc restrâns nu a fost niciodată bine să îi pui la îndoială judecata sau convingerea sa încăpățânată, aproape mistică, că destinul său este de a restabili sfera de influență a Rusiei”, a mai spus Burns.

Mai multe articole despre:
director cia arme nucleare razboi ucraina rusia