Director FBI: Popularitatea grupului Stat Islamic este în creştere, pe fondul bombardamentelor SUA
Susţinerea în mediile online pentru grupul Stat Islamic a crescut pe fondul raidurilor aeriene americane, iar organizaţia teroristă ar putea lua alţi ostatici pentru a încerca să obţină concesii din partea Washingtonului, afirmă directorul FBI, James Comey.
"Grupul Stat Islamic este determinat să terorizeze, să atragă membri şi atenţie publică, după cum a demonstrat prin difuzarea pe site-uri de socializare a înregistrărilor cu decapitarea jurnaliştilor americani James Foley şi Steven Sotloff", a explicat James Comey, citat de Reuters.
"Utilizarea de către grupul Stat Islamic a site-urilor de socializare şi susţinerea în mediile online s-au amplificat după începerea raidurilor aeriene americane în Irak", a explicat Comey.
"Gruparea teroristă şi alte organizaţii similare ar putea încerca să ia în continuare ostatici americani, pentru a forţa Administraţia Statelor Unite să acorde concesii", a avertizat directorul FBI.