MENIU

DEZVĂLUIRI. Cum a finanțat guvernul britanic departamentul "anti-sovietic" de la Reuters

Guvernul britanic a finanțat, în secret, Reuters în anii 1960 și 1970, la cererea unui departament antipropagandei sovietice care a avut legături cu serviciile de informații britanice. Banii au fost folosiți pentru a extinde aria de acoperire a Reuters în Orientul Mijlociu și America Latină și ascunși prin intermendiul unor abonamente de către BBC.

Guvernul britanic a finanțat, în secret, Reuters în anii 1960 și 1970, la cererea unui departament antipropagandei sovietice care a avut legături cu serviciile de informații britanice, plățile fiind efectuate prin intermediul BBC, arată documentele declasificate de executiv, potrivit Reuters, anunță MEDIAFAX.

Banii au fost folosiți pentru a extinde aria de acoperire a Reuters în Orientul Mijlociu și America Latină și ascunși prin intermendiul unor abonamente de către BBC, potrivit sursei citate.

„Suntem pe cale să încheiem un acord prin care Guvernul va sprijini discret serviciile Reuters în Orientul Mijlociu și America Latină”, potrivit unui document redactat de Guvernul britanic în 1969, marcat „secret” și numit „Finanțarea Reuters de către HMG (Her Majesty Government - n.r.)”.

Potrivit documentului declasificat anul trecut, „Interesele HMG are trebui să fie bine reprezentante prin noul aranjament”.

Nu reiese din documentele care detaliază cât de mare a fost influența Guvernului prin știrile Reuters, în schimbul banilor. Cu toate acestea, documentele ilustrează nivelul de implicare pe care l-a avut cândva Guvernul în afacerile Reuters și acordul explicit de a ascunde finanțarea.

„Multe organizații de media au primit sub o anumită formă subvenții de stat după Al Doilea Război Mondial”, a declarat David Crundwell, purtător de cuvânt al Reuters.

„Dar acordul din 1969 nu era în conformitate cu principiile noastre și nu am încheia o astfel de înțelegere în prezent”, a explicat Crundwell, referindu-se la Condul de conduită al Reuters, care prevede menținerea integrității, independenței și obiectivității presei.

Activitățile de colectare a știrilor Reuters sunt supervizate de Compania „Founders Share” care a fost înființată în 1984 pentru a menține Codul de conduită. Principiile prevedeau că niciun interes, grup de interese sau facțiuni nu ar trebui să domine Reuters.

În timp ce Reuters vinde știri către o gamă largă de consumatori, inclusiv guverne, niciun guvern nu poate exercita controlul asupra modului sa a ceea ce produce Reuters, a spus Crundwell.

O purtătoare de cuvânt a BBC a afirmat: „Regulile BBC garantează independență editorială, indiferent dacă finanțarea vine din partea guvernului britanic, taxe de licențe sau surse comerciale”.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului britanic a refuzat să comenteze subiectul.

Documentele arată că Departamentul de combatere a propagandei sovietice, care au avut legături cu serviciile britanice de informații, au condus negocierile cu Reuters.

Finanțarea Reuters de către Eexecutivul britanic în 1960 și 1970 a fost dezvăluită într-un volum apărut în anul 1992 numit „Puterea știrilor: Istoria Reuters”.

În anul 1969, Reuters avea nevoie de bani pentru a se extinde în Orietul Mijlociu, iar puteri occidentale precum Marea Britanie doreau să își consolideze influența împotriva Uniunii Sovietice prin extinderea rețelei de știri în întreaga lume, arată documentele.

Finanțarea secretă a guvernului britanic către Reuters, după cum relevă documentele, a fost de 145.000 de lire (echivalentul a 317.838 de dolari la cursul de schimb actual) pe an înainte de 1969, însă a fost redusă la 100.000 de lire pe an între 1969-1970. Nicio plată nu a fost înregistrată între 1972 și 1973.

„Noua relație stabilită cu Reuters în Orientul Mijlociu și America Latină poate duce la înțelegere și cooperare valoroase cu agenția la scară globală”, a afirmat John Pech, fost șef al departamentului antipropagandă sovietică, potrivit documentelor.

Documentele mai relatează că Reuters „ar putea și va oferi” lucrurile de care are nevoie guvernul, chiar dacă unii oficiali au admis că Reuters nu a vrut să pară că iar decizii la solicitarea executivului britanic.

Era precizat că Reuters „poate şi va oferi” ceea ce necesită Guvernul, iar unii oficiali au admis că Reuters nu a vrut să pară că ia decizii la cererea Guvernului britanic.

Agenția de presă Reuters a fost fondată în Londra, în 1851, are sediul la Toronto și este deținută de Thomson Reuters, fiind una dintre cele mai mari organizații de media din lume.

Mai multe articole despre:
reuters finantare propaganda antisovietica