Descoperire stranie pe o plajă din Lituania: o torpilă rusească
O torpilă rusească a fost descoperită pe malul Mării Baltice, în Lituania, aproape de granița cu Rusia.
Torpila găsită pe o plajă de la Marea Baltică are 4 meetri, este vopsită în roșu și verde și este inscripționată în limba rusă.
Este, de altfel chiar o torpilă rusească folosită pentru manevre militare, spun specialiștii.
Locul unde a fost găsit proiectilul se află la doar un metru de granița Lituaniei cu Federația Rusă.
Cu doar două zile în urmă, Lituania avertiza NATO că Rusia are capacitatea de a ataca statele baltice înainte ca Alianța Nord-Atlantică să poată reacționa eficient pentru a o împiedica.