Deputații francezi au votat pentru introducerea dreptului la AVORT în Constituție
Deputații francezi au votat joi în favoarea introducerii dreptului la avort în Constituție. Noua prevedere a fost adoptată cu o largă majoritate, ca urmare a unui acord între partidul de stânga „Franța neînduplecată” și coaliția centristă a lui Emmanuel Macron, aflată la putere.
"Legea garantează eficiența și accesul egal la dreptul de a întrerupe voluntar o sarcină", se arată în amendamentul constituțional propus la articolul 66, potrivit AFP.
Modificarea a primit 337 de voturi "pentru" și 32 "împotrivă", urmând ca proiectul de lege să fie trimis spre aprobare Senatului, majoritar conservator.
Inițiativa Franței a venit ca o contrareacție la decizii de îngrădire a dreptului la întreruperea sarcinii luate anul acesta în Statele Unite ale Americii și în Polonia.
Avortul a fost legalizat în Franța în 1974, printr-o lege susținută de ministrul sănătății de la acea vreme, Simone Veil, considerată o figură emblematică a drepturilor femeilor.